Se întețesc furturile de telefoane mobile

Secția 10 Poliție Rurală Păltinoasa, a fost sesizată prin „S.N.U.A.U 112”, despre faptul că în jurul orei 15.00, persoane necunoscute i-au sustras unui minor de 13 ani, din comuna Capu Câmpului, un telefon mobil, prejudiciul fiind de circa 400 lei. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, minorul a plecat cu bicicleta la râul Moldova, la marginea satului Capu Câmpului pentru a face baie, iar acolo, și-a lăsat telefonul mobil în buzunarul pantalonului, lângă bicicletă, după care a mers în apă şi când a revenit a constatat lipsa acestuia. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.

Poliția orașului Siret, a fost sesizată prin „S.N.U.A.U 112”, cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-au sustras unui tânăr de 18 ani din localitate, telefonul mobil, prejudiciul fiind de circa 700 lei. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, tânărul s-a deplasat la scăldat la râul Siret, împreună cu alți trei tineri, iar acolo, a ascuns telefonul în hainele cu care era îmbrăcat și a mers în apă, iar în jurul orei 18.00, când a intenționat să plece acasă, a constatat lipsa acestuia. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email