Rezultatele imediate ale parteneriatului româno – luxemburghez

Târgul de la Libramont este cel mai mare târg expozițional dedicat agriculturii și silviculturii din întreaga Europă, fiind înființat în anul 1926, având loc în ultimul sfârșit de săptămână din iulie și reunind peste 600 de expozanți la un număr de peste 200 mii de vizitatori.
Cătălin Nechifor a arătat că Târgul de la Dorna Candrenilor va fi la a doua ediție anul viitor, în 2015 find desfășurat la finalul lunii iunie cu participarea a circa 100 de expozanți, având peste 200 de animale de rasă, fiind vizitat de peste 10 mii de persoane în cele 4 zile de târg. În 2016 ZEFA (Târgul Național de Zootehnie al României) va avea loc în perioada 27-29 mai, pe aerodromul din comuna Dorna Candrenilor, județul Suceava.
“Ceea ce ne propunem împreună cu partenerii din Provincia Luxemburg este să asigurăm prin reciprocitate prezența fermierilor și întreprinzătorilor români în Libramont – Belgia și belgieni în Dorna Candrenilor – România. Unul din obiectivele importante pentru noi este atragerea materialului genetic specific rasei Bleu Blanc Belge pentru crescătorii de taurine de carne din Suceava și nordul României, dar și prezența fermierilor noștri în cel mai mare târg de agricultură din Europa, cel de la Libramont. Iată că, după 6 luni de când am semnat parteneriatul cu Provincia Luxemburg, apar și rezultate, în beneficiul ambelor regiuni.” a spus Președintele Consiliului Județean Suceava.
La finalul evenimentului, Președintele Nechifor a ținut să mai mulțumească încă o dată celor care au jucat un rol major în constituirea acestui parteneriat “Înca o dată, mulțumiri domnilor ambasadori Philippe Beke și Ștefan Tinca, pentru că au făcut posibil parteneriatul dintre județul Suceava și provincia Luxemburg.”

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email