Recital de poezie susținut de Constantin Chiriac

Cele două recitaluri fac parte din programul colocviului „ Jertfă şi creaţie”, organizat de Fundaţia “Credinţă şi creaţie”, Acad. Zoe Dumitrescu Buşuleagă- Maica Benedicta”. La sărbătorirea a 300 de ani de la martirul Sfinţilor Brâncoveni, tema acestui colocviu este “Jertfă şi creaţie”, şi se va desfăşura în perioada18-20 septembrie. Slujba Parastasului de 40 de zile pentru acad. Dan Haulică, va avea loc la Mănăstirea Putna, sâmbătă, 20 septembrie, ora 10:00.

Vineri, 19 septembrie va avea loc primul recital al actorului Constantin Chiriac, recital ce va cuprinde poezii de Lucian Blaga adunate sub titlul „Aici e casa mea”. Recitalul „Metanie ţie, Părinte”, ce va avea loc sâmbătă, 20 septembrie, este un spectacol ce are ca obiectiv aducerea în prim plan a întrebărilor fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul.

Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu din anul 2000 şi fondatorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, al treilea cel mai important festival de arte ale spectacolului din Europa. Acesta a jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one-man show-uri, susţinând recitaluri în peste 50 de ţări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat se numără “Moromeţii” (regia Stere Gulea), “Croaziera” (regia Mircea Daneliuc) şi “Undeva la Palilula” (regia Silviu Purcărete).

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email