PSD dă lovitura finală UDMR

Vicepreședintele PSD Ilie Sârbu, întrebat la RFI despre poziția pe care partidul din care face parte o va avea față de proiectul de autonomie al UDMR, a răspuns tranșant “Niciodată PSD-ul nu a acceptat acest gen de proiecte. Au mai fost, au mai fost discuţii în toate alianţele şi în toate coaliţiile. E un demers al colegilor noştri de la UDMR, pe care-l putem înţelege, din punctul lor de vedere, ca formaţiune politică ce reprezintă un anumit electorat, dar lucrul acesta nu se poate întâmpla, mai ales în modul în care se pun problemele. Este exclus!”.

Liderul senatorilor PSD mai precizează că subiectul nu a fost discutat până acum în coaliţie: “Eu am participat la fiecare şedinţă a coaliţiei, se ţin chiar la mine în birou la Senat, la liderul grupului. Nu au adus în discuţie această problemă. Probabil că vor veni săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare, nu e anunţată încă o şedinţă, au fost plecaţi mulţi în teritoriu cu prilejul deschiderii anului şcolar. Vom vedea care e situaţia. Aşa cum am găsit altă dată o cale de mijloc, de înţelegere, vom găsi şi de această dată”.

Referitor de cum vor vota cei de la PSD, cu privire la proiectul UDMR, Sârbu a precizat: “Nu ştiu dacă vor ajunge cu legea în Parlament. N-am văzut încă, au depus-o, n-au depus-o, e în fază de proiect, de discuţie. O să vedem săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare”, a precizat Sârbu pentru cei de la RF.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email