Promovarea educaţiei în scopul prevenirii criminalităţii

Şcoala reprezintă cadrul în care se descoperă primele aptitudini şi se formează trăsăturile de caracter ale adulţilor de mâine. Poliţiştii de prevenire au identificat mai multe comunităţi în care trăiesc familii cu posibilităţi financiare reduse şi care au mai mulţi copiii care în toamna anului 2015 ajung la vârsta la care trebuie să frecventeze cursurile unor unităţi de învăţământ.
În perioada 10 – 12 august, poliţiştii de prevenire s-au deplasat în mai multe comunităţi sărace din comuna Pătrăuţi dar şi din zona Mirăuţi – mun. Suceava.

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii în colaborare cu Romania Children Humanitarian Foundation au oferit 30 de ghiozdane echipate cu penare şi rechizite copiilor cu posibilităţi financiare reduse, articole de papetărie şi birotică pentru şcoală. Totodată, s-au purtat discuţii cu părinţii pentru a-i stimula pe aceştia să îşi înscrie copiii la şcoală şi să se implice activ în educaţia acestora. Este un mesaj clar al poliţiştilor care îndeamnă pe copii să meargă la şcoală, să aibă rezultate bune pentru a deveni un sprijin pentru comunitate şi a dezvolta un comportament adecvat. Poliţiştii stimulează astfel dezvoltarea unui comportament antiinfracţional şi antivictimal, promovând educaţia – factor principal în activitatea de prevenire a infracţionalităţii.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email