Predoiu, replică tăioasă pentru Ponta. Atac la două televiziuni

predoiou

„Foamea de putere și frica de baroni îl țin pe Ponta agățat de scaunul de la Palatul Victoria.
Premierul Ponta a prins puțin curaj și a început din nou show-urile mediatice. Țara nu numai că a intrat într-un proces de declin din momentul în care Victor Ponta a fost numit premier, dar după trei ani de risipă, iresponsabilitate și proastă guvernare se îndreaptă către o reală catastrofă. Graţie „bunei reputații” pe plan extern a premierului, România a devenit o paria pentru investitori”, este de părere prim-vicepreședintele PNL.

De asemenea, acesta a acuzat televiziunile Antena 3 și RTV că sunt doi „dulăi personali ai premierului”.

„Premierul Ponta nu are nici cea mai mică idee despre cum ar fi trebuit să arate bugetul României, sau asupra riscurilor care planează asupra României, în contextul în care pacea nu este o realitate în lume sau în regiune.
Evident, pentru marioneta Ponta prioritare vor fi interesele baronilor, interese care îl vor împiedica întotdeauna să ia măsurile economice care să stimuleze competiţia onestă şi creşterea economică. Iar sondajele de casă și cei doi „dulăi” personali ai premierului – Antena 3 și RTV – ne vor spune în fiecare zi ce bine o duc românii, în timp ce buzunarele acestora sunt tot mai goale pe zi ce trece.

Orice român care își iubește țara are datoria morală să-i ceară demisia. Fiecare zi și fiecare minut pe care îl Ponta îl mai petrece în scaunul de prim-ministru se transformă într-o problemă de securitate națională pentru România.
Mă întreb, dacă foamea de putere nu îl ținea pe Ponta agățat de scaunul de la Palatul Victoria, cum ar mai fi scăpa premierul de problema numită simplu „plagiat”. Cine mai dădea o ordonanță de urgență pentru „mica” problemă care a început să atârne ca o piatră de moară de CV-ul premierului?”, a adăugat Cătălin Predoiu.

Sursa foto: adevarul.ro

 

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email