Plan ambițios a deputatului Ardeleanu

Ardeleanu a declarat că diploma “Dimitrie Cantemir” se dorește a fi o distincție acordată periodic unor persoane cu contribuții deosebite la realizarea obiectivelor Alianței Civilizațiilor ONU. Scopul acordării acestei distincţii, cu valoare simbolică şi morală, este stimularea creativităţii şi activismului în elaborarea şi punerea în aplicare a Planurilor Naţionale de Acţiune pentru Alianţa Civilizaţiilor, precum şi creşterea vizibilităţii acestora.

Mai mult prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu și-a arătat sprijinul pentru ca diploma “Dimitrie Cantemir” să devină una din cele mai importante distincții oferite în spațiul românesc.

Deputatul de Suceava a mai ținut să îi felicite pe pe toți cei care iubesc cultura română și care se exprimă prin vorba emoționantă dar și prin gestul simplu cotidian, cu prilejul Zilei Culturii Naționale dar și al zilei nașterii Marelui Poet, Mihai Eminescu.

“Nu întâmplător Ziua Culturii Naționale coincide cu Ziua Marelui Poet. Avem nevoie să redeschidem cărțile lui Eminescu, avem nevoie să ne cunoaștem clasicii, avem nevoie să ne încurajăm scriitorii și artiștii contemporani. Ziua Culturii Naționale ne reamintește măcar de aceste sfinte îndatoriri”, a afirmat Sanda-Maria Ardeleanu.

 

 

 

 

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email