Norica Nicolai anunță situația în care va pleca din PNL

 

 

norica-nicolai-800x532

Demersul PNL de a ataca bugetul României pe 2015 este catalogat drept o greșeală de către Norica Nicolai.

”A fost o greșeală atacarea bugetului la CCR”, a admis europarlamentarul liberal.

Nicolai a vorbit și de obiectivul prioritar al PNL pentru 2015 și anume acela de a organiza alegeri parlamentare anticipate.

”Problema alegerilor anticipate e greu de pus, altfel ai fi în contradicție cu proiectul Președintelui. Ai nevoie de o anume stabilitate. Ne trebuie o altă listă de priorități”, a punctat Norica Nicolai.

Europarlamentarul liberal a recunoscut și faptul că lui Traian Băsescu îi permite statutul PNL să vină în cadrul conducerii acestui partid, având calitatea de fost președinte al PDL. Totodată, Nicolai a precizat că dacă s-ar adeveri un astfel de scenariu, ea ar urma să își dea demisia din partid.

„Eu? Colegă de partid? Niciodată. Știu că prin statut poate veni în PNL. Dacă vine Traian Băsescu în PNL, plec eu. Categoric! Nu pot rămâne în același partid cu un om care zece ani a făcut atât de mult rău țării. Nu, exclus”, a mărturisit europarlamentarul PNL, Norica Nicolai.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email