Noi mărturii bombă din megadosarul de corupție al Alinei Bica: ”Nu înțelegeți că o să îmi rupă capul?”

Apar noi detalii din dosarul in care Alina Bica, ex-sefa DIICOT, a fost arestata preventiv, in urma cu o luna, pentru abuz in serviciu. Un martor audiat de procurorii DNA a povestit cum se temea Alina Bica de reactia unei anume “Elena” si cum ar fi facut presiuni pentru convocarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, sustinand ca in caz contrar “o sa-i rupa capu’ astia”, precizează cei de la Luju.ro.

Martorul a povestit la DNA un eveniment petrecut in decembrie 2011, in prim-planul caruia s-a aflat Alina Bica, pe atunci membru in Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, ca reprezentant al Ministerul Justitiei, unde ocupa functia de secretar de stat. Martorul sustine ca Alina Bica ar fi facut presiuni asupra Dorinei Danilescu, sefa ANRP de la acea vreme, pe care incerca sa o convinga sa convoace cat mai repede comisia. Potrivit aceluiasi martor, care a precizat ca Dorina Danielescu i-a cerut sa asiste la discutie, Bica ar fi spus la un moment dat: “Cum pot eu sa ma duc la Elena si sa-i spun ca am pus o dezaxata la ANRP?”.

Iata un fragmentul din declaratia martorului in care se vorbeste despre teama Alinei Bica de “Elena”:

„Imi amintesc ca intr-o dimineata, in luna decembrie 2011, am plecat spre ANRP si in drum am fost rugat de Dorina Danielescu sa o preiau si pe dumneaei. Cu aceasta ocazie am constatat ca la dansa, la prima ora a dimineatii, se afla doamna Bica Alina Mihaela, care era foarte nervoasa si chiar speriata, incercand sa o convinga pe Dorina Danielescu sa convoace cat mai repede comisia.

Am fost rugat de Dorina Danielescu sa asist la discutie, iar in cadrul acestei discutii s-a ridicat tonul, s-au facut reprosuri si doamna Bica Alina Mihaela, la un moment dat, a avut urmatoarea remarca: ‘Cum pot eu sa ma duc la Elena si sa-i spun ca am pus o dezaxata la ANRP?’. Pe fondul acestor discutii extrem de tensionate, am incercat sa incetez aceasta discutie si sa o preiau pe Dorina Danielescu, sa mergem la serviciu, intrucat Bica Alina Mihaela, din punctul meu de vedere, incepuse sa faca presiuni”.

Bica, speriata ca i se va “rupe capu’”

De asemenea, acelasi martor, a carui declaratie data la DNA a ajuns in presa, Alina Bica ar fi explicat ca ea va avea de suferit daca nu va fi convocata comisia.

Bica ar fi precizat ca ii vor “rupe capu’ astia”, mentionand, sustine martorul, si numele unui anume “Dorin”. Alina Bica ar fi refuzat sa spuna insa despre cine este vorba:

“Din acea discutie a rezultat, indirect, ca daca nu este convocata comisia cei doi, in special Bica Alina Mihaela, vor avea de suferit grav din partea altor persoane, in acest context mentionand un nume ‘DORIN’, precizand ‘Voi chiar nu intelegeti ca-mi rup capu’ astia daca nu e convocata comisia?’. Am intrebat cine anume, dar nu a vrut sa spuna”.

Martor: “Atat ea, cat si Mihailescu Ionut si-au reluat presiunile, de data aceasta Ionut Mihailescu precizand ca ‘daca ei si-o vor lua, ne-o dau si noua in forward’ .”

Totusi, din declaratiile martorului, reiese ca presiunile Alinei Bica nu au dat roade, Dorina Danielescu explicandu-i acesteia ca atat timp cat va fi sefa ANRP totul se va face conform legii. Conform declaratiei data la DNA, Alina Bica ar fi lesinat sau ar fi mimat lesinul, solicitand interventia unei asistente si revenindu-si dupa ce i-a fost administrat un medicament. Ulterior, a povestit martorul, Bica, dar si consilierul ei Ionut Mihailescu, si-ar fi reluat presiunile, acesta din urma avertizand ca “daca ei si-o vor luat, ne-o dau si noua in forward”:

„Dupa aproximativ o ora de discutii contradictorii, tensionate, in cadrul carora Dorina Danielescu le-a precizat ca atata timp cat va fi ea la ANRP totul se va face conform legii, Bica Alina ori a lesinat, ori a simulat ca a lesinat si a solicitat interventia unei asistente. Dupa ce i s-a administrat un medicament, atat ea, cat si Mihailescu Ionut si-au reluat presiunile, de data aceasta Ionut Mihailescu precizand ca ‘daca ei si-o vor lua, ne-o dau si noua in forward’ si ca noi suntem prea mici pentru a ne pune cu altii, fara sa precieze vreun nume si ca trebuie sa intelegem ca trebuie sa fie convocata aceasta comisie”, se mai arată în dezvăluirea celor de la luju.ro.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email