Marian Vanghelie, replică savuroasă privind invitația la ședința PSD

După câteva ore de la apariția acestor zvonuri, a apărut informația că atât Dan Șova, cât și Marian Vanghelie au fost convocați prin SMS, așa cum se fac toate convocările, pentru a participa la ședința PSD.

Legat de acest subiect, Marian Vanghelie a oferit, joi, o replică savuroasă, explicând de ce a primit invitația la ședința CExN cu întârziere.

“Fiind o persoană care nu sunt foarte cunoscută și am numele complicat, am fost lăsat la urmă, dar am primit invitația”, a argumentat Marian Vanghelie, potrivit stiripesurse.ro.

Cât despre o eventuală excludere a sa din partid, Marian Vanghelie a precizat: “Nu am o problemă (n.r. cu excluderea), pot fi persoane suparate. Chiar dacă mie nu îmi place de cineva, asta nu înseamnă că pot să îl exclud”.

Membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD s-au întrunit, joi, la sediul central al partidului, pentru a face prima analiză formală a eşecului de la alegerile prezidenţiale, dar şi pentru a lua decizii privind menţinerea guvernării, restructurarea guvernului sau convocarea congresului.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email