La Târgul de Turism al României standul județului Suceava vizitat de peste 2 mii de persoane

Ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României a înregistat prezenţa a peste 290 firme de profil, respectiv: agenţii de turism tour-operatoare şi detailiste, hoteluri şi pensiuni, agenţii de asigurări şi bănci, organizatori de congrese şi turism de afaceri, organizaţii patronale şi asociaţii profesionale, organizaţii de promovare a turismului din străinătate, organizaţii şi instituţii de promovare a regiunilor turistice din România, dar şi prestatori de servicii de transport, de cazare şi de agrement. Editurile, instituţiile culturale, reprezentanţii presei din domeniu şi generaliste, bloggerii şi scriitorii de turism au fost, de asemeni, prezenţi la eveniment.
Consiliul Județean Suceava a deținut un stand standard interior, cu o suprafață de 15 m2, în Pavilionul C3, având ca tematică Paștele în Bucovina. În spațiul expozițional, special amenajat pentru promovarea obiectivelor şi atracţiilor turistice din judeţ, inclusiv a principalelor evenimente desfășurate în lunile de primăvară-vară, respectiv: Paștele în Bucovina, Hora Bucovinei, Pelerin în Bucovina, au fost prezenți doi meșteri populari, care au oferit publicului vizitator demonstrații de încondeiat ouă, de pictat ouă și icoane.
Pe parcursul a 4 zile, peste 2.000 de vizitatori ai standului Bucovinei li s-au oferit, cu titlu gratuit, atât materiale de informare şi promovare turistică (hărți turistice, programul ”Paștele în Bucovina 2015”, broșuri de prezentare a obiceiurilor pascale din Bucovina, a structurilor de cazare turistică, a bisericilor și mănăstirilor din județ, a turismului rural și turismului activ, ghiduri turistice ale municipiului Suceava şi ale Bazinului Dornelor, pliante de prezentare a unităților de cazare din județ), cât şi informații turistice referitoare la obiectivele și atracțiile turistice din județ, evenimentele anuale organizate de Consiliul Județean Suceava, infrastructura turistică (infrastructura de transport, infrastructura de cazare și de alimentație publică, infrastructura de agrement, infrastructura de tratament), tipurile de turism practicate în județ, ofertele operatorilor economici pentru sărbătorile pascale, etc.
Pachetele turistice specifice sărbătorilor pascale, oferite de agenţii economici din turism, au inclus servicii de cazare pentru 2-5 nopţi, servicii de servire a mesei, programe artistice şi de evidenţiere a tradiţiilor, excursii în natură sau la diverse obiective turistice, plimbări cu caii sau cu trăsura, petreceri în aer liber şi focuri de tabără, acces la spaţii de joacă pentru copii, acces la centre spa şi wellness, etc. Au fost vândute pachetele turistice care au avut incluse discount-uri pe perioada derulării târgului de turism.
Destinaţia turistică Bucovina a fost promovată în cadrul târgului de turism şi prin intermediul posturilor de radio şi televiziune, precum: Radio România Internaţional, Tele M Neamţ, TVH, Digi24, Money Channel.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email