Kovesi, primele informații din dosarul lui Sorin Oprescu

Procurorul-șef al DNA a precizat că “nu se pot efectua percheziții domiciliare după orele 20:00, deci perchezițiile pe timp de noapte. Având în vedere că în această cauză sunt suspectate și alte persoane, din considerente de anchetă, acesta a fost citat cu mandat de aducere la scurt timp după presupusa comitere a faptei”.

Banii, găsiți în trei locuri

Sorin Oprescu “a fost citat” și adus cu mandat la DNA, unde a avut loc percheziția corporală, unde s-au găsit o parte din banii primiți. Din banii primiți, au mai fost găsiți la percheziția domiciliară, dar și la o altă persoană din dosar, care ar fi martor. “O parte din bani (cei 5.000 de euro înseriați – n.r.) au fost găsiți cu ocazia percheziției corporale asupra suspectului, o parte din bani au fost găsiți la domiciliu, o parte din bani au fost găsiți la un martor care a fost audiat în aceeași seară”, a precizat Laura Codruța Kovesi răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.

“Persoana care a oferit suma de bani nu are calitatea de denunțător, ci este suspect, el a fost propus pentru arest la domiciliu, masura aprobată luni”, a precizat Laura Codruța Kovesi. Procurorul-șef al DNA a mai spus: “Nu a fost o sesizare venită de la serviciile de informații, nu a fost o sesizare din oficiu, ci două persoane fizice au depus o plângere, dacă nu mă înșel, la sfârșitul lunii martie”.

Laura Codruța Kovesi a adăugat că “se vor verifica toate probele pe care suspecții le depun în cauză” și “la finalul anchetei se va stabili cu exactitate ce fapte s-au comis”.

Laura Codruța Kovesi a precizat că procedurile procurorilor au fost legale, fapt confirmat de instanța de judecată. Procurorul-șef al DNA a mai precizat că denunțător în cauză este o altă persoană decât cea care a dat banii și că în ceea ce-i privește pe denunțători, doi la număr, “nu este vorba despre persoane fizice care au vreo calitate într-un partid politic”.

Ce spune avocatul lui Sorin Oprescu

“Este adevărat, lucrurile așa s-au întâmplat”, a spus Alexandru Chiciu, avocatul lui Sorin Oprescu. El a mai spus că banii nu au fost marcați, ci înseriați. Avocatul primarului a confirmat toate cele spuse de procurorul-șef al DNA.

Jurnalistul Nicolas Don a întrebat dacă banii înseriați găsiți în cele trei locuri provin din același teanc.

“Este un punct de vedere al apărării pe care-l vom expune la contestații, este chestiunea centrală, este foarte bună întrebarea și vizează fondul cauzei”, a spus avocatul. El a mai spus că denunțătorii sunt două persoane fizice de la societăți comerciale, care nu l-ar fi menționat pe Sorin Oprescu.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email