Gorghiu dezvăluie singura cale prin care poate pica Guvernul Ponta

Alina Gorghiu este de părere că actualul cabinet ar putea cădea prin negociere politică făcută la nivelul Parlamentului.

”Preluarea guvernării este unul din obeictivele cu care PNL a venit în faţa opiniei publice. Am avut o eşdinţă restrânsă şi ne-am stabilit obiective. Avem un PSD care a pierdut alegerile în 16 noiembrie, care este, din punctul nostru de vedere şi al electoratului, lipsit de legitimitate, credibilitate, care face un lucru străveziu. Vedeţi un Victor Ponta pios, dar în realitate nu s-a schimbat nimic. Aveţi un PNL care se află într-un moment foarte bun, care înseamnă recunoaşterea faptului că după 25 de ani am reuşit să dăm preşedintele României, se întâmplă cea mai mare fuziune şi vorbim de momentul în care PNL are obligaţia să dea Guvernul României.

PNL are obligaţia să-i dea preşedintelui Iohannis un partener la Palatul Victoria, să putem asigura un mers normal. Mi-este teamă de peticile pe care le face PSD. Nu mai vreau să văd aşa ceva, iar PNL este determinat să ajungă la guvernare, să vină cu oameni credibili, care nu au în spate controverse. Nu va trece săptămână fără să vedeţi o vizită de lucru a mea, să ajungem la acea fuziune pe care ne-o dorim”, a punctat Alina Gorghiu la Adevărul Live.

”Pârghia pe care un partid de Opoziţie este moţiunea de cenzură.

Îi auzeam pe cei de la PSD că în 2012 noi am fost aleşi şi trebuie să rămânem până în 2016“. Este o cale de excepţie, dar nevoia de a supravieţui Guvernului este atât de mare încât moţiunea asta trebuie introdusă în sesiunea aceasta parlamentară.

Faptul că nu vom accepta traseişti, şi nu vom accepta. Vă garantez că nu există nimeni din PNL care să fi pus problema aducerii parlamentarilor în PNL pentru a vota moţiunea de cenzură. Decizia politică este luată. Moţiunea de cenzură va putea să treacă doar prin negocieri cu cei din Parlament.

Discuţiile astea pot fi avansate la modul extrem de serios după ce ai un program de guvernare”, a punctat Alina Gorghiu cu privire la modalitatea de a dărâma Guvernul Ponta.

”Evident că programul de guvernare este în linie dreaptă. Am dat un temrne limită: 28 februarie. Eu evit să mai folosesc termenul de Guvernul din umbră. Nici măcar o secundă nu s-a discutat de persoane. Nu s-au discutat funcţii. Premierul este obligatoriu să se ştie”, a mai punctat Gorghiu.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email