“GLAS BUCOVINEAN “- ediția a II-a – la Câmpulung Moldovenesc

Acest concurs este o selecţie de viitori colaboratori (pe o perioadă de un an de zile) ai Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava, alături de mari artişti, nume de tezaur folcloric naţional. Așa cum se știe de la prima ediție, acest concurs se adresează soliştilor vocali neprofesionişti din judeţul Suceava.
Festivalul se va desfășura pe două secțiuni:
solişti vocali cu vârste cuprinse între 14 -18 ani;
solişti vocali cu vârsta peste 18 ani.
Fiecare concurent va interpreta două piese muzicale inedite, una fără acompaniament ( doină sau baladă) şi una cu acompaniament orchestral. Piesele trebuie să fie din repertoriul tradiţional al zonei etnofolclorice pe care o reprezintă. În alegerea repertoriului se va ţine seama de autenticitatea pieselor folclorice, de valoarea artistică şi de diversitatea lor ritmică şi melodică. Pentru o cât mai bună evaluare, fiecare concurent va mai avea pregătite şi cinci piese din repertoriul unor interpreţi consacraţi, reprezentativi pentru zona etnofolclorică din care vine concurentul. Concurenţii vor respecta precizările organizatorilor cu privire la intratea în concurs, prezenţa la repetiţiile preliminare fiind obligatorie. Orice abatere de la acest program duce la descalificarea automată a concurentului.Fişa de înscriere în concurs însoţită de partituri, de o fotografie a interpretului, indiferent de format şi o copie BI/CI se va expedia pe adresa Centrului Cultural „Bucovina”, Str. Universităţii, nr. 48, cod 720228, până la data de 13 iulie 2015, pentru a da posibilitatea orchestrei să asigure o mai mare operativitate în desfăşurarea concursului. Fişele incomplete duc la excluderea concurenţilor din concurs.Acompaniamentul orchestral va fi asigurat de către orchestra Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava.Repetiţiile cu orchestra şi concurenţii vor avea loc marți și miercuri – 14 și 15 iulie 2015, începând cu ora 11.00 la Sala „Dom Polski” din Suceava.
Spectacolul – concurs, care va fi televizat, va avea loc sâmbătă, 18 iulie 2015, ora 13.00, pe esplanada Casei de Cultură a municipiului Câmpulung Moldovevesc, în cadrul Festivalului Internaţional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”, ediţia a XXVI – a.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email