Foamea de bani i-a împins la furt

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că la intrarea în scara blocului unde locuieşte, victima s-a întâlnit cu doi tineri, pe care-i cunoaşte din vedere și cu care s-a întâlnit anterior într-un bar și cunoscând faptul că cei doi nu au loc de muncă, s-a oferit să le dea o sumă de bani, dar în momentul în care a scos portofelul în care avea suma de 1.750 lei, unul din cei doi i l-a luat din mână fără violenţă şi au fugit.

În urma activităților întreprinse de polițiști, cei doi autori au fost identificaţi în incinta unei societăți comerciale ca fiind un tânăr de 18 ani şi unul de 21 de ani, ambii din localitate. Cu ocazia cercetărilor, aceştia au recunoscut comiterea faptei, asupra lor fiind găsită suma de 1.400 lei.

În cauză s-a dispus reţinerea celor doi autori pentru 24 de ore, urmând ca în 10 octombrie să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, cu propuneri preventive.

Cei doi au fost încarceraţi în arestul I.P.J. Suceava.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email