EXCLUSIV PC a tranșat problema organizării unui Congres. La ce concluzie au ajuns liderii partidului

congres-pc

În cursul zile de joi, lideri marcanți ai partidului și-au anunțat demisiile din funcțiile de conducere.

Contactată de PSnews.ro pentru a afla motivele care au stat la baza deciziei de a demisiona din funcția de vicepreședinte al partidului, senatorul PC Cristiana Anghel, a declarat că nu există un motiv anume, ci a recurs la acest gest pentru că intenționa să depună  niște inițiative legislative, „inițiativele legislative care probabil că i-au deranjat pe mulți și atunci, în calitate de vicepreședinte, ar fi implicat partidul”.

„Nu există neapărat un motiv special, pur și simplu funcția respectivă nici nu-mi dădea, nici nu-mi lua. Eu sunt Cristiana Anghel și cu funcție și fără funcție și explicația a fost că eu intenționam să depun niște inițiative legislative. Inițiativele legislative probabil că i-au deranjat pe mulți, și atunci, în calitate de vicepreședinte, implicam partidul fără drept de apel. Așa, Cristiana Anghel poate să facă ce inițiativă vrea ea, să susțină orice, dacă va susține după aceea cineva din partid, bine, dacă nu, nu, asta e.” a explicat senatorul Cristiana Anghel.

Întrebată dacă demisia sa are vreo legătură cu faptul că și Cristian Popescu Piedone, prim-vicepreședinte al PC și-a dat demisia din această funcție de conducere, Cristiana Anghel a transmis că nu, că și-a dat demisia și apoi a părăsit sala de ședință.

„Nu. Ce pot să vă spun e că eu mi-am dat demisia și apoi am părăsit ședința. Nu mai știu ce s-a întâmplat după aceea. Am aflat și eu din presă că și-ar mai fi dat și alții demisia. Eu am fost prima care mi-am dat demisia, am spus că renunț la respectiva funcție, m-am ridicat și am plecat.”, a punctat Cristiana Anghel.

Referitor la ipoteza organizării unui congres al partidului, senatorul PC a explicat pentru PSnews.ro că nu s-a ajuns ajuns la concluzia organizării unui congres, însă s-a discutat și acest lucru.

„Nu s-a ajuns la concluzia asta. S-a discutat, nu s-a supus la vot, s-a discutat așa, en passant, dar nu, nu va fi congres. Asta este sigur”, a precizat Cristiana Anghel.

Întrebată despre ce inițiative legislative întenționează să depună, senatorul Cristiana Anghel a afirmat că inițiative pe justiție, punctând că are gând să umble în acest „mușuroi”.

„Pe Justiție. Nu s-a făcut nimic în ultimii doi ani de zile pe justiție și eu am de gând să umblu în acest mușuroi. Mă voi consulta și cu oameni de specialitate, pentru că așa mi se pare normal.”, a declarat Cristiana Anghel pentru PSnews.ro.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email