Elena Udrea ajunge din nou în fața magistraților

La ultimul termen al procesului, din 21 octombrie, magistrații au respins cererile depuse de denunțătorii Elenei Udrea de a fi judecați mai repede prin procedura simplificată.

Este vorba de Ștefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu și Dragoș Botoroagă, care au cerut să fie judecați prin procedura simplificată, după ce și-au recunoscut vinovăția în fața instanței.

Pe de altă parte, magistrații au respins cererea formulată de Societatea Națională a Apelor Minerale de introducere în proces a Federației Române de Box, în calitate de parte responsabilă civilmente.

În schimb, instanța a dispus introducerea în dosar ca parte responsabilă civilmente a SC Europlus Computers SRL, actualmente SC EURO BOX PROMOTION SRL.

Amintim că Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul „Gala Bute”, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În dosar au mai fost deferiți justiției și fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu — administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu — fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia — fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu — fost director al Companiei Naționale de Investiții, Dragoș Marius Botoroagă — administratorul unei firme.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, și anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia și Breazu, au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul pe care îl conducea.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email