Despărțirea în factori primi

S-au împletit 3 arte separate pentru ca, prin osmoză, să egaleze cumva arta eminesciană iar spectatorii prezenți, înconjurați de lucrările decoart ale lui Radu Bercea din expoziția vernisată cu această ocazie, au participat la lansarea cărților unuia din scriitorii humoreni, profesorul Gheorghe Solcan, lansarea culminând cu un moment muzical ce a conținut, Balada lui Ciprian Porumbescu.
În public am recunoscut figuri marcante ale culturii bucovinene din localitate sau de mai departe, printre care plasticianul Bodnar, scriitorul Ion Drăgușanul și poetul Sorin Poclitaru. Prezentările au fost făcute de Directorul Centrului Cultural al orașului Gura Humorului, filmologul Mihai Mardare și în cazul cății Domnului Solcan, de unul din intelectualii de marcă ai Bucovinei Dl. Constantin Cernica. Au mai contribuit cu scurte intervenții, din public, Dl Logigan care poate indentifica cu activitatea culturală din localitate, Monahia Elena Simionovici de la Voroneț și D-na profesoară Doina Leizeriuc.
În încheiere a vorbit Dl George Boșca, patronul singurei edituri din Gura Humorului care a vorbit pe scurt despre rezultatele acesteia în cei doi ani de la înființare și despre planurile sale editoriale pentru 2015. Editura SMArt colaborează eficient cu autorii locali, cărțile prezentate de Dl. Solcanu fiind editate acolo, printre multe altele. În plus, Dl Boșca este partener în multe din manifestările culturale ale orașului sau ale Fundației FAIR-play.
Încheiea evenimentului s-a făcut pe singura muzică ce putea evidenția valoarea momentului, Balada lui Ciprian Porumbescu, care, după părerea mea, nu și-a găsit niciodată un loc mai bun să răsune decât printre tablouri și cărți. În sala expoziției, în câteva vitrine închise, Radu Bercea a expus câteva lucrări de medalistică și câteva exemplare de valoare de carte veche, de sau despre Mihai Eminescu pentru a întregi cumva omagiul adus sărbătoritului.
Nu pot să descriu tablourile lui Radu Bercea așa cum nu pot să recenzez un volum de catrene sau unul de proză scurtă. Pot însă să vă îndemn să vizitați Muzeul Tradițiilor și Obiceiurilor Populare din Gura Humorului în aceste zile.
Eminescu a fost o chintesență de vis, suflet și cuvânt și a fost nevoie ca trei arte să se combine pentru a încerca măcar să-l sugereze. Să-i mulțumim că ne-a învățat să plutim dincolo de prezentul imediat și să-i permitem să ne reînvețe dragostea de neam și țară fără de care suntem doar colb pe drumul vieții.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email