Decizie BOMBĂ pentru DNA, în cazul șefului SIPI Cristian Macsim

După ce toate posturile naționale de televiziune anunțau încă de la primele ore ale dimineții de luni, 22 decembrie 2014, percheziții efectuate de DNA la sediul SIPI Suceava, cât și la domiciliile unor persoane fizice, respectiv la unele cadre MAI, cât și la contrabandiști din județul Suceava, totul pare a lua o întorsătură nefavorabilă procurorilor DNA care au instrumentat dosarul comisarului șef Cristian Macsim.

Dacă atunci se anunțau percheziții la sediul SIPI Suceava, cât și la domiciliile ofițerilor de poliție Macsim și Todiruț, ulterior s-au efectuat percheziții pe raza municipiului Suceava doar la comisarul șef Cristian Macsim, și nicidecum în celelalte locații anunțate în mass media.

Surprinzător, sau nu, după efectuarea perchezițiilor și audierea suspecților, DNA Suceava a hotărât reținerea pentru 24 de ore și propunerea arestării preventive pentru 30 de zile doar a comisarului șef Cristian Macsim pentru 4 fapte, identificate și probate de abuz în serviciu, prevăzute de art. 3 indice 2 din Legea 78/2000 modificată raportat la art. 297 alin. 1 Cod Penal  și 2 infracțiuni de favorizarea infractorului, prev. de art. 269 CP, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal.

Prezentat ca un adevărat infractor, mână în mănă cu cei mai mari contrabandiști de țigări de pe raza județului Suceava, șeful SIPI a avut parte de un tratament desprins din filmele de la Hollywood, în care organele de cercetare penală au toate drepturile pământești. Supus unei proceduri legale, dar înjositoare, la fel ca în cazul criminalilor și a traficanților de arme și droguri, la domiciliul șefului SIPI Suceava au năpustit mascații la primele ore ale dimineții, fiind imobilizat la pământ, percheziționat corporal, în casă și în autoturismul personal.  Toate acestea s-au petrecut sub ochii tumefiați ai familiei, ai soției și a unei fetițe de clasa a șaptea, treziți din somn. Ulterior comisarul șef a fost dus cu duba jandarmeriei la audieri, a fost reținut și dus cu cătușe la mâini în beciurile poliției române, instituție pentru care și-a dedicat toată viața.

Deși în data de 22 decembrie 2014, Cristian Macsim avea citație pentru a se prezenta la sediul DNA Suceava pentru efectuarea unor audieri în calitate de șef al unui serviciu secret, fiind înlocuit de adjunctul său la videoconferința desfășurată la Prefectura Suceava, procurorii DNA au preferat să abordeze o procedură în forță, umilitoare și cu un impact catastrofal pentru șeful SIPI în mass media locală și națională.

Judecat în regim de urgență, atât de Tribunal, cât și de Curtea de Apel Suceava, la datele de 23 și 29 decembrie 2014, Cristian Macsim s-a aflat în situația de a fi coleg de celulă și inculpat pe holurile instanțelor cu cetățeni de renume în județul Suceava, cu membri ai clanului Turu, dar și cu Ilie Popovici cercetat pentru procurarea și vânzarea de droguri de mare risc. Toate acestea acțiuni umilitoare s-au petrecut în preajma sărbătorilor de iarnă, sărbători cu o mare însemnătate religioasă pentru toți creștinii.

Ambele instanțe sucevene  au judecat propunerea de arestare preventivă făcută de DNA Suceava împotriva lui Macsim și au respins ca nefondate aceste cereri, dispunând punerea de îndată în libertate a inculpatului, fără a institui vreo altă măsură restrictivă asupra sa. Chiar dacă aceste soluții favorabile lui Cristian Macsim s-au dat deocamdată doar pentru propunerea DNA de arestare preventivă de 30 zile, judecătorii în motivarea deciziei au ținut cont de probele prezentate de procurori, și de aceea, prin respingerea de către instanță a propunerii DNA, se  ridică un mare semn de întrebare asupra dosarului instrumentat.

Menționăm că toate acuzațiile DNA pleacă de la denunțul ofițerului SIPI Florinel Todiruț, subalternul lui Cristian Macsim și nimeni altul decât fratele fostului șef al IPJ Suceava, Nicușor Ioan Todiruț, trimis în judecată la sfârșitul anului 2013 pentru escrocherii privind achiziția sediilor Poliției Municipiului Suceava și Câmpulung Moldovenesc, achiziții prin care s-a prejudiciat bugetul de stat cu peste 58 miliarde lei în primul caz, și circa 29 miliarde lei vechi în cel de-al doilea. Curios este că, în aceste spețe, Nicușor Ioan Todiruț nu a efectuat nici o zi de arest preventiv și nici nu i s-a impus sechestru asupra bunurilor sale, cum s-a procedat cu ceilalți inculpați.

Florinel Todiruț este ofițer SIPI, absolvent a 2 facultăți la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, cu specializarea Calculatoare și Științe economice, facultăți absolvite din vremea în care mama fraților Todiruț era contabil șef la Universitate. Ulterior, Florinel Todiruț a deținut funcția de șef birou tehnic la SIPI Suceava în perioada în care fratele său conducea Inspectoratul Județean de Poliție Suceava. La sfârșitul anului 2013, Florinel Todiruț a fost schimbat din funcția de conducere pentru abateri disciplinare, urmare a unor controale efectuate de structura centrală a DGIPI București, fiind trecut pe o funcție de execuție, la fel ca și fratele său. Deși nu are studii juridice și nici nu este absolvent al  Academiei de poliție, ofițerul Todiruț a considerat că șefii săi, polițiști de carieră, doctori în drept penal, i-au respins nejustificat rapoartele informative făcând abuz în serviciu. Cu o ”conștiință curată” și renumele familiei pătat, ofițerul Todiruț a denunțat la DNA activitatea infracțională a șefilor săi, activitate încadrată la fapte de corupție de către procurorii DNA Suceava.  Conform comunicatului publicat pe site-ul DNA, cât și a materialelor din presă, toate acuzațiile care i se aduc lui Cristian Macsim încep în perioada următoare, respectiv începutul anului 2014, urmare a denunțului acestui subaltern.

Prin punerea în mișcare a urmăririi penale împotriva lui Cristian Macsim, acesta își va pierde funcția de șef serviciu SIPI Suceava, urmând a fi pus la dispoziția instituției, până își va dovedi, sau nu, nevinovăția.

În perioada următoare, procurorii DNA, prin folosirea resurselor statului, vor trebui să facă tot ce le va sta în putere pentru a dovedi că au avut dreptate, că judecătorii suceveni s-au înșelat lăsându-l în libertate pe comisarul șef Cristian Macsim, considerat de DNA un infractor și protectorul contrabandiștilor din județ! În același timp, Cristian Macsim, prin folosirea resurselor personale, va trebui să-și dovedească nevinovăția!

 

 

 

 

 

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email