De ce nu-l poate suspenda Iohannis pe Ponta

Deși Klaus Iohannis i-a solicitat demisia lui Victor Ponta chiar în ziua în care DNA a anunțat deschiderea dosarului, președintele nu îl poate suspenda pe premier în momentul în care acesta este trimis în judecată în speța respectivă. Motivul este simplu, potrivit experților constituționali: faptele de care procurorii îl acuză pe Victor Ponta nu au fost petrecute în perioada în care acesta a fost membru al Guvernului.

Iată ce prevede articolul 109 din Constituție, referitor la ”răspunderea membrilor Guvernului”:

(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.

(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email