Ce spune Ioan Rus despre o posibilă demisie

ioan-rus

În ceea ce privește demisia sa, actualul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, pentru gândul.info că nu se gândește la demisie, considerând o astfel de alegere „o treabă uşor de făcut, când n-ai chef de muncă”.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, îi asigură pe români că, în maximum patru ani, nu vor mai circula bară la bară pe această rută, la întoarcerea din vacanţă, promițând încă un DN pe Valea Doftanei.

Astfel, acesta spune că se ocupă în această perioadă în mod special de  „rezolvarea aranjamentelor financiare necesare, care vor crea posibilitatea demarării lucrărilor importante, prevăzute în masterplanul general de transport – tronsonul Comarnic – Braşov, pe A3; tronsonul Piteşti – Sibiu, pe A1, un nou DN, pe Valea Doftanei, lărgirea cu o bandă, pe anumite zone a drumului de pe Valea Oltului, eventual Autostrada Transilvania–Moldova, precum şi autostrada Constanţa–Tulcea–Brăila”.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email