NEst TV Channel | Homepage
Începe asfaltarea pistei aeroportului de la Salcea Începe asfaltarea pistei aeroportului de la Salcea

Data: 17-09-2014

Pe partea de sud a pistei aeroportului de la Salcea, aflată în modernizare, pe o distanţă de 1.500 de metri, s-a turnat ultimul strat de piatră concasată, în această săptămână existând posibilitatea de a fi turnat primul strat de asfalt.

Spitalul Județean, dotat cu un computer tomograf ultraperformant Spitalul Județean, dotat cu un computer tomograf ultraperformant

Data: 16-09-2014

Un computer tomograf ultraperformant a fost achiziționat de Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Oferta cea mai bună aparține firmei GE Medical Systems, iar costul computerului tomograf este de 20 de milioane de lei cu TVA. Un alt element important e faptul că în aceeași unitate de timp se obțin de 8 ori mai multe informații despre pacient.

Fermierii suceveni, entuziaști după vizita în Franța Fermierii suceveni, entuziaști după vizita în Franța

Data: 16-09-2014

Mai mulți fermieri suceveni au avut posibilitatea de a vizita Cooperativa Cavac, una dintre cele mai dezvoltate ferme din partea de Vest a Franței. Alături de aceștia au fost prezenți Vasile Costan, șeful Direcției Agricole a județului Suceava, Bălteanu Carla, asistent manager la Agrileader și unul dintre cei mai buni fermieri din Suceava, Chiriac Gheorghe.

Rosal continuă gestionarea curățeniei din oraș Rosal continuă gestionarea curățeniei din oraș

Data: 16-09-2014

Încă nu a fost desemnat un câștigător pentru licitația de gestionare a serviciului public de salubritate stradală, motiv pentru care firma Rosal Grup București va continua să asigure aceste servicii până la stabilirea unui nou câștigător și semnarea unui contract de finanțare.

CNADNR a reziliat contractul cu SCCF pentru șoseaua de centură CNADNR a reziliat contractul cu SCCF pentru șoseaua de centură

Data: 16-09-2014

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a reziliat contractual cu SCCF Iași, firmă care trebuia să finalizeze centura ocolitoare a municipiului Suceava. Rezilierea contractului înseamnă că nici măcar tronsonul 1 –de la Pătrăuți la Șcheia – nu ar putea fi dat în folosință în această toamnă.

Mai mulți elevi, mai puțini câini Mai mulți elevi, mai puțini câini

Data: 16-09-2014

Procedurile de capturare a câinilor de pe străzi au început de mai bine de o săptâmână, iar firma Diasil, firma desemnată de autoritățile sucevene pentru a se ocupa de maidanezi, are deja rezultate. Primarul Ion Lungu a declarat că până astăzi, 16 septembrie, au fost capturați 60 de câini, un număr mulțumitor.

Ineficiență și străzi nefinalizate, în Suceava Ineficiență și străzi nefinalizate, în Suceava

Data: 16-09-2014

Aerul rece de toamnă se resimte tot mai mult, iar străzile orașului Suceava se află încă în șantier. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, se declară nemulțumit de modul în care au evoluat lucrările de reabilitare la înlocuirea rețelei de transport și distribuție a agentului termic și speră că situația se va reabilita.

Clopoţelul a sunat pentru elevii suceveni Clopoţelul a sunat pentru elevii suceveni

Data: 15-09-2014

A început școala și peste tot s-au organizat festivități de deschidere a noului an de învățământ, la care au participat autorități județene, dar și parlamentari. Președintele Consiliului Județean Suceava a făcut un tur de forță pe la mai multe școli, din Suceava și Fălticeni, iar primarul Ion Lungu a fost la deschiderea a 11 unități de învățământ. Prefectul Florin Sinescu a fost la unitățile de învățământ din Rădăuți și la Colegiul Spiru Haret, în timp de senatorul PSD, Ovidiu Donțu, a ales să meargă la școlile din Suceava și din Fălticeni.

Start în noul an școlar, dat de președintele Nechifor Start în noul an școlar, dat de președintele Nechifor

Data: 15-09-2014

Începerea unui nou an şcolar a fost marcată de președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, printr-un maraton care a cuprins instituţii de învăţământ din municipiul Suceava, Fălticeni și Preutești.

Lungu deschide noul an școlar la 11 școli Lungu deschide noul an școlar la 11 școli

Data: 15-09-2014

11 unități de învățământ din municipiul Suceava au primit startul de la primarul Ion Lungu. Prima școală unde a fost prezent și le-a urat elevilor un an nou bun a fost Școala nr. 11 din cartierul Burdujeni, iar următoarea unitate de învățământ unde a participat la deschiderea anului școlar a fost Liceul cu Program Sportiv.

Biroul Vamal de la Vicovu de Sus se va deschide pe 19 septembrie Biroul Vamal de la Vicovu de Sus se va deschide pe 19 septembrie

Data: 12-09-2014

La data de 10 septembrie 2014 s-a aprobat deschiderea Punctului Internațional de trecere a frontierei și a Biroului vamal de frontieră Vicovu de Sus (România) și Krasnoilsk (Ukraina). Noul punct de frontieră va funcționa cu 37 de polițiști de frontieră și 14 lucrători vamali, iar deschiderea acestuia se dorește a fi la data de 19 septembrie.

447 de școli, fără autorizație sanitară de funcționare 447 de școli, fără autorizație sanitară de funcționare

Data: 12-09-2014

În perioada 25 august – 5 septembrie, comisiile mixte, constituite din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava, Direcţiei de Sănătate Publică Suceava şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava au verificat unitățile de învățământ administrativ-teritoriale ale județului, pentru a se asigura că debutul anului școlar 2014-2015 se încadrează în standardele de funcționare din punct de vedere sanitar.

Aerogara aeroportului Salcea, finalizată în această toamnă Aerogara aeroportului Salcea, finalizată în această toamnă

Data: 12-09-2014

Aerogara Aeroportului „Ștefan cel Mare” va fi finalizată în această toamnă. Terminalul din Salcea va dispune de cele mai moderne dotări, iar ultima etapă privind modernizarea aerogării va fi realizată de către firma Test Prima, din Suceava.

420 de locuri de muncă la bursa confecțiilor 420 de locuri de muncă la bursa confecțiilor

Data: 12-09-2014

Vineri, 12 septembrie, a avut loc mult așteptata bursă a locurilor vacante în domeniul confecțiilor. Această bursă a fost organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă fiind prezente în număr foarte mare la eveniment. Pentru astăzi, angajatorii au pus la dispoziție în jur de 420 locuri de muncă în domeniul textil.

Cea mai modernă autospecială pentru incendii, la Suceava Cea mai modernă autospecială pentru incendii, la Suceava

Data: 12-09-2014

Consilierii județeni aprobau la începutul anului 2014 alocarea sumei de 2,5 milioane de lei pentru achiziţionarea unei autospeciale de stins incendii. Vineri, 12 septembrie, a fost semnat contractul dintre Consiliul Județean, în calitate de administrator al aeroportului „Ștefan cel Mare” și o firmă din Brașov, cu expertiză în acest domeniu, pentru unica astfel de autospecială din România.

Informația ta din Regiunea Nord-Est!

  • NEst TV Channel LIVE

Facebook

Articole recente