Bătaie între frați și o reținere de 24 de ore

La data de 19 august, în continuarea cercetărilor în cauza din 16 august privind agresiunea comisă asupra bărbatului de 52 de ani, din comuna Buneşti, persoana vătămată a fost examinată din punct de vedere medico legal, constatându-se că leziunile i-au pus viața în pericol și necesită pentru vindecare 23-24 zile îngrijiri medicale. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că, la 15.08.2015, pe fondul unui conflict spontan, victima a fost agresată de fraţii săi de 44 şi respectiv de 50 de ani, ambii din comuna Buneşti, care l-au lovit cu pumnii şi picioarele. Fratele mai mic a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care, în urma probatoriului, a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de „tentativă la omor”, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Inculpatul a fost introdus în arestul I.P.J Suceava.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email