Băsescu, scenariu groaznic pentru Iohannis: Dacă pierde procesul cu ANI…

„Îmi pare rău pentru români că au de ales într-o marionetă a PSD și un alt candidat care din păcate, din dorința de a parveni în funcții cu orice preț, nu a ținut cont că asupra lui plana riscul incompatibilității, care se poate manifesta inclusiv după începerea mandatului. O decizie a instanței de incompatibilitate după validarea mandatului și după începerea exercitării funcției suspendă exercitarea funcției de către președinte. Este situația pe care o blamăm toți responsabilii inclusiv legat de parlamentarii care au fost constatați prin hotărâri definitive și irevocabile și le cerem să-și înceteze mandatele de parlamentari chiar dacă ei erau consilieri la momentul la care au fost în această situație”, a spus președintele Traian Băsescu.

Președintele Traian Băsescu a făcut aceste declarații joi, de pe aeroportul Henri Coandă, de unde a decolat spre Bruxelles pentru a participa la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit ca termen în dosarul de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis, candidatul ACL la Președinție, data de 18 noiembrie, la două zile după desfășurarea celui de-al doilea tur de scrutin prezidențial, potrivit România Tv.

 

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email