Anul 2015 vine cu mai multe scumpiri decât ieftiniri

Anul viitor, prima scumpire care va afecta buzunarele românilor va fi cea la energia electrică. Preţurile vor creşte cu 0,26%, din 1 ianuarie. Nu pare o creştere mare, dar la factură se va simţi, scrie dcnews.ro.

Și asigurarea auto obligatorie va fi mai scumpă. Preţul ei va creşte cu încă 3 procente, după ce, în acest an, s-a scumpit deja cu peste 30%.

Analiştii imobiliari susțin că locuinţele vor fi mai scumpe în 2015. Preţul caselor şi al apartamentelor va urma să crească anul viitor cu până la 5%. Astfel, un apartament de două camere din sectorul 6 al Capitalei, care în prezent costă 53.000 de euro, va ajunge, spre finalul anului, la 55.000 de euro.

În schimb, carburanţii se vor vinde mai ieftin. Mai ieftin va fi şi tutunul. De anul viitor, un pachet de ţigări ar urma să se ieftinească cu un procent.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email