Analist american laudă România și afirmă că Ponta și Viktor Orban sunt profund diferiți

În cadrul unui interviu acordat Hotnews.ro, Wess Mitchell, analist american, președinte al unui important think-tank dedicat regiunii est și central-europene laudă democrația și creșterea economică din România și punctează faptul că există o diferență uriașă între Victor Ponta si Viktor Orban.

„Cred că Viktor Orban și Victor Ponta sunt foarte diferiți – vreau să punctez acest lucru de la început. E important să înțelegem care sunt diferențele dintre Ungaria și România: Victor Ponta nu a folosit puterile statului pentru a ataca libertatea presei sau religia, nu a proclamat moartea democrației liberale în România. Totuși, cred că aceste alegeri vor testa angajamentul față de democrație al actualului guvern și, probabil, al viitorului președinte”, afirmă Wess Mitchell, președinte al think-tank-ului CEPA (Center for European Policy Analysis)”.

Acesta afirmă că România este deja un model de democrație în această regiune și că România s-a transformat dintr-una dintre cele mai sărace, chinuite și oprimate națiuni captive ale spațiului sovietic într-una dintre economiile cele mai de succes și cu creșterea cea mai rapidă din regiune.

„Cred că deja sunteți un model de democrație în această regiune. Cred că românii trebuie să recunoască și pașii enormi pe care i-au făcut ca stat-națiune democratic, în ultimii 25 de ani. România s-a transformat dintr-una dintre cele mai sărace, chinuite și oprimate națiuni captive ale spațiului sovietic într-una dintre economiile cele mai de succes și cu creșterea cea mai rapidă din regiune”, a spus Mitchell.

Analistul american Wess Mitchell transmite că are mare încredere în „instituțiile noastre democratice – instituțiile anticorupție pe care le-ați înființat în România”.

„Am mare încredere că instituțiile voastre democratice – instituțiile anticorupție pe care le-ați înființat în România. Deci cred că sunt puncte luminoase și că democrația românească merită să fie lăudată pentru progresele reale și dificile pe care le-a făcut”, a adăugat Wess Mitchell.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email