Ţigări de contrabandă, confiscate de poliţişti

Cu ocazia controlului autovehiculului, s-a constatat că sub capota motor a acestuia erau disimulate mai multe pachete de ţigarete. S-a procedat la conducerea celui în cauză la sediul Poliţiei municipiului Suceava, unde în urma controlului amănunţit al autovehiculului, s-a constatat că acesta are amenajate compartimente speciale sub scaunele din faţă, compartimente în care au fost descoperite 420 pachete de ţigarete de contrabandă de provenienţă ucraineană, în valoare de 3.776,73 lei.

Autoturismul tip SUV a fost indisponibilizat, urmând a se dispune sechestrul asiguratoriu asupra acestuia, iar ţigările ridicate în vederea confiscării.

Cauza a fost discutată cu procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care a dispus continuarea cercetărilor cu autorul în stare de libertate.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „contrabandă”.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email